Un caz recent al unei fete ucise prin ardere oripilează din nou România. Și noi, magistrații, suntem la fel de revoltați că astfel de evenimente au loc. Ca tata sunt speriat ca se întâmplă astfel de lucruri. Se pare că suspectul e un fost deținut, liberat condiționat mai înainte de ispășirea în întregime a pedepsei. Nu îmi permit să discut soluția de liberare, căci nu cunosc dosarul respectiv, dar folosesc acest prilej pentru a arăta cum funcționează instituția liberării condiționate:- Orice persoană răspunde pentru faptele sale. Dacă un fost deținut comite o infracțiune la un interval de timp de la punerea sa în libertate, nu înseamnă nicidecum că ar fi într-un fel vinovat judecătorul pentru noua faptă a condamnatului. Căci, altfel, la fel de vinovat ar fi șoferul taxiului care l-a dus pe condamnat la locul faptei, victima că a ieșit taman în ziua aceea pe stradă, mama că l-a născut pe cel care avea să devină infractor sau, de ce nu, judecătorul care l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa din care a fost liberat. Or, în mod evident, acestea sunt absurdități;
- Pentru a decide liberarea înainte de ispășirea pedepsei, un judecător aplică legea. Codul penal spune că trebuie îndeplinite patru condiții pentru liberarea condiționată: condamnatul a efectuat o perioadă minimă din pedeapsă (20 de ani dacă fusese condamnat la detențiune pe viață, 3/4 din pedeapsă dacă fusese condamnat la închisoare peste 10 ani, 2/3 din pedeapsă dacă fusese condamnat la închisoare sub 10 ani) care se reduce în caz de muncă sau condiții improprii de detenție în perioada 2012-2019, în prezent se află în regim (semi)deschis de executare a pedepsei, a achitat despăgubirile și o a patra condiție pe care o discut mai jos;
- Cu privire la a patra condiție, în codul anterior se cerea ca deținutul „să fie stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale”. Noul cod penal spune „judecătorul care decide are convingerea că deținutul s-a îndreptat și se poate reintregra în societate;”
- Eu cred că această a patra condiție aduce subiectivism în decizia judecătorului. Judecătorul nu este ghicitor al destinului cuiva. De altfel, prin Decizia nr. 171/2001, Curtea Constituțională a României a stabilit în mod neechivoc că judecătorii se supun numai legii, nu și propriei lor convingeri. De aceea, legea trebuie corectată astfel încât să reducă la minimum puterea judecătorului care poate motiva în egală măsură atât punerea în libertate a unui deținut, cât și respingerea cererii/propunerii de liberare condiționată: trebuie prevăzute criterii clare și obiective în funcție de care un judecător să decidă dacă detenția a avut un efect pozitiv asupra condamnatului.
Astfel, liberarea condiționată trebuie să fie o excepție, nu o regulă aplicată imediat ce sunt îndeplinite condițiile formale ale legii. Judecătorii trebuie să discute la modul cel mai serios practica judiciară, pentru a se evita aberații precum acele lucrări științifice scrise de deținuți acum câțiva ani care le permitea ieșirea din penitenciar mai devreme. Soluționarea unei astfel de proceduri revine acum judecătorilor de la Judecătorie, dar eu cred că ar trebui să revină celor de la instanța care a pronunțat condamnarea. Pentru multi-recidiviști ar trebui limitat drastic, dacă nu chiar interzis, accesul la liberarea condiționată - mai ales că rata recidivei în România este undeva la 50-70%. Deținuții pentru infracțiuni de maximă violență ar trebui psihanalizați înainte de a se discuta liberarea lor. După liberare, ei ar trebui extrem de atenți monitorizați (pentru aceasta, trebuie întărit Serviciul de Probațiune) și chiar înființat un Registru al condamnaților la infracțiuni violente, după modelul recentului registru al agresorilor sexuali.